
Masaj antistres
Una dintre cele mai eficiente metode în combaterea stresului, cu efecte imediate asupra sistemului nervos, o reprezintă MASAJUL, mai ales atunci când are ca scop predeterminat înlăturarea efectelor stresului și acționează metodic cu tehnici specifice pentru atingerea acestui obiectiv.
Masajul se adresează țesuturilor moi, primul dintre care este pielea. Aceasta are aceeași origine embrionară ca și organele simțurilor (văzul, auzul, mirosul, gustul) și sistemul nervos (nervi, măduvă, creier).
Ca organ de simț, pielea este cea mai întinsă dintre suprafețele noastre senzoriale: 18 000 cm pătrați la adult și 2500 la nou-născut. Celelalte simțuri nu ocupă decât câțiva centimetri. Este, de asemenea, cea mai bogată în receptori: în total 1 500 000. Aceștia se află într-o permanentă stare de alertă, captând stimulii veniți din exterior. Cunoașterea aplicării unor stimuli de un anumit tip și într-un anumit fel determină reacția dorită în sistemul nervos.
În cazul de față, în combaterea efectelor stresului urmărim să creăm raspunsul sistemului nervos parasimpatic, sinonim stării de relaxare. S-a dovedit că mișcările lungi, cu presiune ușoară sau medie, cu suprafață mare de contact, efectuate lent, au efectul de a scădea ritmul cardiac, de a crește pragul sensibilității la durere, de a stimula producția de hormoni precum dopamina, serotonina, endorfina, asociați cu starea de calm și bună-dispoziție. Astfel este contracarată acțiunea hormonilor de adaptare la stres (adrenalina), corpul începând procesul de refacere, de asimilare a nutrienților și de eliminare a toxinelor.
Un alt aspect al masajului care explică efectele miraculoase anti-stres îl reprezintă crearea unui canal de comunicare prin atingere, răspunzând la nevoia primordială a ființei umane de a fi atinse, mângâiate și iubite. Tactilul nu înseamnă numai simple senzații fizice, ci și emoție, fiind una dintre cele mai vechi forme de comunicare între două ființe umane. Stresul este asociat cu sentimentul tot mai acut de separare, de izolare față de ceilalți, într-un mediu perceput ca ostil. Atingerea transmite minții și corpului mesajul că individul nu este singur, că se poate abandona în mâini sigure, că poate slăbi nevoia de control și luptă, pentru a deveni din nou fluid, deschis fluxului de energie universal, simțindu-se astfel în conexiune cu viața care îl hrănește și îl susține.
